Imi place sa scriu, imi place sa cant, sa dansez, sa zambesc si sa rad, sa fiu de folos. Imi plac multe lucruri, imi plac oamenii, dar cel mai mult imi place sa-l cunosc pe El. Cam asta sunt eu.
Se intampla uneori sa numai am placere pentru nimic. Sa nu mai vad nici un sens in viata de parca as fi inconjurat de o ceata groasa prin care nu mai pot vedea lumina, nu mai pot gasi drumul catre cine sunt, uit ca sunt copil de Dumnezeu…
Vi se intampla si voua, stiu… Care om e perfect? Cine nu cade?
Vorbeam intr-o zi cu o prietena, si ii spuneam ca n-am mai scris nimic, fie din lene, fie datorita faptului ca am fost o perioada cam dezacordat. Putin dupa aceea am meditat putin si mi-a venit in minte o metafora…
Mi l-am imaginat pe Dumnezeu ca cel mai mare orchestrant si fauritor de instrumente muzicale, si pe mine ca o vioara care in mainile Lui poate sa aduca alinare, zambet, inspiratie si speranta in inimile celor din jurul meu.
Tu ca ce instrument te vezi?
Orice ai fi, sau oricine ai fi functionezi dupa aceleasi legi ale creatiei… In absenta Lui esti fara valoare… Fiecare experienta din viata solicita corzile noastre sufletesti, unele ne fac sa scoatem un sunet mai placut altele din contra, uneori sunt asa de brutale cu noi ca ne lasa dezacordati si atunci numai decat trebuie sa alergam la Dumnezeu ca sa ne acordeze si sa putem apoi canta frumos pentru Slava Numelui Sau…
PS: Speram sa am mai multa inspiratie… revin.
English version
